Ce este Agenda Locala 21?

Agenda locala 21 (AL21) s-a constituit in anul 1992, ca o initiativa a Conferintei Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare, denumita si Summitul Pamantului de la Rio, reprezentand baza si planul de actiune ale conceptului de dezvoltare durabila. Natiunile care si-au luat anjamentul de a lua parte la Agenda 21 sunt monitorizate de Comisia Internationala pentru Dezvoltare Durabila si sunt incurajate sa promoveze Agenda 21 la nivel local si regional in cadrul proprilor tari. Agenda 21 abordeaza problema dezvoltarii societatilor si economiilor prin concentrarea asupra conservarii si protectiei mediului si a resurselor naturale.

In cadrul Summitului Pamantului de la Rio, Natiunile Unite au convenit ca punctul de pornire pentru realizarea unei dezvoltarii durabile se afla la nivel local. De altfel, doua treimi din cele 2500 de obiective de actiune din cadrul Agendei 21 se adreseaza consiliilor locale. Fiecare autoritate locala trebuie sa isi conceapa propria strategie, in urma discutiilor purtate cu cetatenii asupra problemelor de interes major.

Agenda 21 reprezinta modelul de dezvoltare durabila din punct de vedere social, economic si de mediu. Actori precum guvernele, organizatiile non-guvernamentale (ONG), industria si societatea civila sunt incurajati sa ia parte in acest proces. Agenda 21 ofera un cadru pentru abordarea problemelor sociale si de mediu precum poluarea aerului. Apei si solului, defrisarile, pierderea biodiversitatii, sanatatea, tendintele demografice, saracia, consumul de energie, problemele legate de productia si transportul deseurilor.

Principiile dezvoltarii durabile trebuie sa constituie o parte centrala a oricarei strategii locale. Agenda Locala 21 abordeaza tema dezvoltarii durabile ca o preocupare a comunitatilor, implicand toate sectoarele societatii, inclusiv grupurile comunitare, intreprinderile si minoritatile etnice. Implicarea intregii societati va oferi tuturor oportunitatea de a lua parte in acest proces si va genera o sursa de entuziasm, talent si expertiza, care este vitala pentru realizarea dezvoltarii durabile.

Agenda Locala se concentreaza asupra problemelor de ordin social, economic si de mediu si propune solutii la problemele existente prin incurajarea unor practici mai eficiente. Se constientizeaza faptul ca dezvoltarea durabila poate fi realizabila fara a face rabat de la calitatea vietii, prin insusirea unei gandiri creatoare si practicarea unui comportament sustenabil.

Dupa Summitul Pamantului de la Rio, campanii de succes Agenda Locala 21 au avut loc in Bolivia, China, Suedia, Marea Britanie, Turcia, Bulgaria, pentru a numi doar cateva state angajate in acest proces. Romania este, de asemenea, considerata drept un exemplu de succes in implementarea Agendei Locale 21.  

Aflati mai multe:

• ICLEI - Guverne locale pentru sustenabilitate

http://www.iclei.org

• Departamentul pentru Afaceri Economice si Sociale al Natiunilor Unite, Divizia pentru Dezvoltare Durabila

http://www.un.org/esa/dsd/